Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Revista Gândirea

Mihail Eminescu - Poezii

Mircea Eliade - Maitreyi

Max Blecher - Menajerie

  

Iată-mă-s câinele tău cu blană de franjuri
Şi dinţi de săbii ca să te muşc, să te latru
Iată-mă-s şarpele tău ca să te ispitesc
Cu mărul soarelui să te otrăvesc
Iată-mă-s rinocerul tău în tunică de clown
Jonglând cu popice ca să te fac să râzi
Iată-mă-s girafa ta. Majusculă
În textul zilei, citeşte-mă A
Iată-mă-s vulturul din asfinţit
Cu inima în cioc aprinsă ca un lampion. 

Din placheta "Corp transparent" (1934)

Max Blecher - Poem

   

I


Privirea ta-nlăuntru poartă o luntre şi mi-o trimite încărcată cu catifea de ochi negri şi diamante mărunte a câtor visuri câtor abisuri ieri pe înserat s-a spânzurat un înger într-un moment de fericire şi aripile lui căzute scârţâie sub picioarele tale pe zăpadă ce de flori ce de ramuri ce de degete.

II


Rochia mării în scoica safirului păşeşti sau luneci corabie sau acrobat, tu fluviu vertical cu diadema părului albastru cascadă de ferigi sau de ţipăt şi iată un geam se înclină, îţi schimbă transparenţele şi eşti o femeie moartă o fantomă cu rochia mării în scoica safirului, palmierul întinde braţul şi te salută, vapoarele îţi călătoresc umbletul şi norii spre crepuscul frumuseţea.

Din placheta "Corp transparent"(1934)

Urmuz - Puţină metafizică şi astronomie

  

Şi iarăşi, cine dintre noi se mai poate plânge că forţa primordială, cauza cauzelor, nu poate fi niciodată atinsă, descoperită, când toţi se căznesc să o apuce de la început, înapoi, şi nimeni nu s-a încercat să o învăluie, pentru clipa de faţă, să o prindă măcar o dată pe flanc?

Şi care e rostul să ţii morţiş să descoperi vreo cauză, şi că numai una singură şi cea dintâi, când toate cauzele, din nenorocire, sunt şi efecte şi dau din ele efecte îndrăcit de multiple şi de încâlcite.

Deci la ce bun să vrei numai o singură cauză, o forţă iniţială care vrem (trebuie) să fie şi generatoare, când ea însăşi ţine cu încăpăţânare să dea din ea numai multiplicitate; are setea ultimilor, a încâlcelei şi contradicţiei; îi trebuie multe milioane de oameni, de muşte, de bureţi, de jivine, de astre, şi aceasta încă cu preţul suferinţelor lor. Îi trebuie şi „peştele-cufăr", şi peştele-fierăstrău" şi are setea numărului, a distanţelor şi idelilor mari, fără rost şi necesitate...

La început - ziseră toţi comesenii laolaltă - nu este adevărat că: „Cuvântul a fost la Dumnezeu şi că D-zeu a fost cuvântul". La început - afirmară ei cu tărie - mai înainte de a fi fost ori „cuvânt" a fost „alfabetul surdo-mut", căci nu este probabil ca materia cosmică, astrele să fi învăţat chiar de la început a g(?) ceva; că e prea posibil ca ele să nu fi fost în stare, la început, nici măcar să se ceară afară, şi nici chiar să zică „papa" sau „mamă". Asemenea, este foarte probabil - ziseră mai departe comesenii - că corpii cereşti s-au format nici din dărnicia lui D-zeu, nici din pofta lor proprie de a se învârti şi a se face numai pentru atâta lucru din nimic ceva, apoi din gazoase solid ci e prea posibil ca ele să nu fi fost nici create, nici necreate, copii ai nimănui ieşiţi din calcule reuşite sau greşite şi, cu chiu cu vai, în rate şi hrăniţi insuficient la institutul „Maternitatea cerească" cu lapte contrafăcut cu apă gazoasă de lăptăresele Căii-lactee.

Că admiţând că ele se învârtesc numai din propriul lor gust, apoi e greu de presupus că fac aceasta în mod cu totul dezinteresat, fără nici o intenţie cât de mică de procopseală pe setea mulţimilor şi a distanţelor mari, fără rost şi necesitate. Parcă ar fi chiar puţin comic să te învârteşti în veci de veci gratuit şi numai pentru a te vedea alţii...

- Cum, interese meschine, egoiste la corpii cereşti? protestă plebea ideologică, naivă, care aştepta rezultatul afară în curte.

Şi totuşi ei aveau şi nu dreptate să se teamă astfel...

În adevăr, cine a putut mai întâi obliga materia şi forţa cosmică să fie ceva, când ele însele, la rândul lor, desfiinţându-se, dându-şi demisia, ar putea oricând obliga pe acel „cine" să nu fie „nimic"?!...

***

Şi oare merită osteneala să ţii să descoperi numai o singură cauză şi cea dintâi, când ea însăşi ţine cu atâta îndărătnicie să dea din ea numai multiplicitate, încâlceală şi contradicţie?

Urmuz - Algazy & Grummer

  

Algazy este un bătrân simpatic, ştirb, zâmbitor şi cu barba rasă şi mătăsoasă, frumos aşezată pe un grătar înşurupat sub bărbie şi împrejumuit cu sârmă ghimpată...

Algazy nu vorbeşte nici o limbă europeană... Dacă însă îl aştepţi în zori de zi, în faptul dimineţei, şi îi zici: „Bună ziua Algazy!" insistând mai mult pe sunetul z, Algazy zâmbeşte, iar spre a-şi manifesta gratitudinea, bagă mâna în buzunar şi trage de capătul unei sfori, făcând să-i tresalte de bucurie barba un sfert de oră... Deşurupat, grătarul îi servea să rezolve orice probleme mai grele, referitoare la curăţirea şi liniştea casei...

Algazy nu ia mită... O singură dată s-a pretat la o asemenea faptă, când era copist la Casa bisericii; dar nu a luat atunci bani, ci numai câteva cioburi de străchini, din dorinţa de a face dotă unor surori ale sale sărace, cari trebuiau să se mărite toate a doua zi...

Cea mai mare plăcere a lui Algazy - în afară de obişnuitele-i ocupaţii la prăvălie - este să se înhame de bunăvoie la o roabă şi urmat cam la doi metri de coasociatul său Grummer - să alerge, în goana mare, prin praf şi arşiţa soarelui, străbătând comunele rurale, în scopul unic de a aduna cârpe vechi, tinichele de untdelemn găurite şi în special arşice, pe cari apoi le mănâncă împreună, după miezul nopţii, în tăcerea cea mai sinistră...

Grummer are şi un cioc de lemn aromatic...

Fire închisă şi temperament bilios, stă toată ziua lungit sub tejghea, cu ciocul vârât într-o gaură sub podea...

Cum intri la ei în magazin, un miros delicios îţi gâdilă nările... Eşti întâmpinat la scară de un băiat cinstit, care, pe cap, în loc de păr, are fire de arnici verde; apoi eşti salutat cu multă amabilitate de Algazy şi poftit să stai jos pe un taburel.

Grummer stă şi pândeşte... Perfid, cu privirea piezişă, scoţând mai întâi numai ciocul, pe care ostentativ îl prelinge în sus şi în jos pe un jgheab anume făcut la muchea tejghelei, apare la urmă în întregime... Face prin tot felul de manopere pe Algazy sâi părăsească localul, apoi, insinuant, te atrage pe nesimţite în tot soiul de discuţii - mai ales de sport şi literatură - până ce, când îi vine bine, te plesneşte de două ori cu ciocul peste burtă, de te face să alergi afară în stradă, urlând de durere.

Algazy, care are mai totdeauna neplăceri şi discuţii cu clienţii, din cauza acestui procedeu nepermis al lui Grummer, iese în goană după tine, te pofteşte înapoi şi, spre a-ţi lua meritata satisfacţie, îţi dă dreptul - dacă ai cumpărat un obiect mai scump ca 15 bani - să... miroşi puţin ciocul lui Grummer şi, dacă vrei, să-l strângi cât de tare de o băşică cenuşie de cauciuc, pe care o are înşurupată la spate, puţin deasupra feselor, ceea ce îl face să sară prin magazin fără să mişte din genunchi, scoţând şi sunete nearticulate...

Într-una din zile, Grummer, fără a-l anunţa pe Algazy, luă roaba şi porni singur în căutare de cârpe şi arşice, dar la înapoiere, găsind din întâmplare şi câteva resturi de poeme se prefăcu bolnav şi, sub plapomă, le mâncă singur pe furiş. Algazy, simţind, intră după el acolo cu intenţia sinceră de a-i face numai o uşoară morală, dar cu groază observă în stomacul lui Grummer că tot ce rămăsese bun din literatură fusese consumat şi digerat.

Lipsit astfel pe viitor de orice hrană a lui mai aleasă, Algazy, drept compensaţie, mâncă toată băşica lui Grummer, în timp ce acesta dormea...

Dezesperat, a doua zi, Grummer - rămas fără băşică singur pe lume - luă pe bătrân în cioc şi, după apusul soarelui, îl urcă cu furie pe vârful unui munte înalt... O luptă uriaşă se încinse acolo între ei şi ţinu toată noaptea, până când, înspre ziuă, Grummer, învins, se oferi să restituie toată literatura înghiţită. El o vomită în mâinile lui Algazy... Dar bătrânul, în pântecul căruia fermenţii băşicii înghiţite începuse să trezească fiorii literaturii viitorului, găsi că tot ce i se oferă este prea puţin şi învechit...

Înfometaţi şi nefiind în stare să găsească prin întunerec hrana ideală de care amândoi aveau atâta nevoie, reluară atunci lupta cu puteri îndoite şi, sub pretext că se gustă numai pentru a se complecta şi cunoaşte mai bine, începură să se muşte cu furie mereu crescândă, până ce, consumându-se treptat unul pe altul, ajunseră ambii la ultimul os... Algazy termină mai întâi...

***

A doua zi, la poalele muntelui, trecătorii putură vedea într-un şanţ, aruncate de ploaie, un grătar cu sârmă ghimpată şi un mirositor plisc de lemn... Autorităţile fură înştiinţate, dar mai înainte ca ele să fi sosit la faţa locului, una din soţiile lui Algazy, care avea formă ele mătură, apăru pe neaşteptate şi... dând de două-trei ori, în dreapta şi în stânga, mătură tot ce găsi la gunoi... 

Lucian Blaga - În lan

  

De prea mult aur crapă boabele de grâu.
Ici-colo roşii stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului
şi cântă.
Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.