Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Mircea Micu - De iarnă


Un colind de iarnă , depărtat şi vechi
Îmi răsună astăzi iarăşi în urechi.
Un colind de taină astăzi am să cant,
A căzut zăpada, nu mai am cuvânt.
Mişună sub straşini mâţele la uşi
Scuturandu-şi moale labele de pluş.
Şi încearcă vântul muzici prin grădini
Legănând toţi macii de cristală plini.
Am să-ţi cânt colindul din pruncii rămas
Şi nu mai am vorbe şi nu mai am glas
Şi aud cum brazii râd sunând din crengi
Când le cad pe creştet stelele întregi.
Scade iute luna, stelele se duc
Stau cântând în noapte singur ca un cuc.
Un colind de iarnă depărtat şi drag
Mamă de zăpadă am să-ţi cânt în prag.
Un colind de taină, tremurat şi sfânt
Mamă de zăpadă mamă de pământ...


Mircea Micu - Insomnii de toamnă


Singurătatea serii ca un sicriu de ceară
În golul ei de sticlă mă-nfăşoară.

Intru cu disperare în noaptea abisală
Şi mâna mea e moartă şi inima mi-e goală.

Se-aude surd oraşul cum geme din adânc
Şi de înstrăinare nici nu mai ştiu să plâng.

Mi-e dor de nu ştiu Cine, de nu ştiu Ce mi-e dor.
De un mesteacăn firav uitat pe un ponor.

Subţire, melancolic, cu trunchiul de zăpadă,
Sclipind în noaptea rece, sub lună, că o spadă.


Mircea Micu - Presimţiri nocturne


Se risipeşte mama, bătrânii meri îngheaţă,
Tot mai atent stau noaptea când luna mă răsfaţă.
Aştept din depărtare o pasăre să vină,
O pasăre de taină păstrată pe retină.

Şi nu am somn de-o vreme şi teama mea respiră
În crinul tremurând precum o liră.
Ea va veni odată, spre dimineaţă, când,
Voi fi tăcut şi rece şi gol ca un mormânt.
Ea va intra, fireşte, prin geamurile groase,
Cu ciocul ca o spadă, cu ghearele întoarse.
Şi stând pe etajeră, cu trupul ei diform
Va aştepta zburlită şi mută să adorm.

Se risipeşte mama, simt asta după cum
Bătrânii meri îngheaţă în nopţile de scrum...


Mircea Micu - Testament


Fetiţei mele, Oana

Am să-ţi las
Calul meu drept moştenire.
E prelung, aburos şi subţire
Şi mincinos
Ca o amintire.
Caută-l când vei vedea
Că nu mai respir.
L-am priponit
În grădina pustie
Legat simbolic
De un trandafir.


Mircea Micu - Mamei


Mamă, acesta sunt!
Jumătate acoperit cu pământ,
Cealaltă jumătate se duce
Şi n-are nici cruce.

Tu ce mai faci? Ce mai spui?
Tristeţea n-o împarţi nimănui?
Tremură vişinul verde
Şi nu te mai vede...

Mamă dacă ai putea să mă sorbi
Noaptea târziu când adormi,
Să mi se pară că m-ai văzut,
Dragă din iarbă şi lut,
Să mi se pară, să ţi se pară,
Că se întoarce viaţa spre vară.


Mircea Micu - Doina


Către munţi în sus,
De lebede dus,
Asupră-mi să cadă
Fragedă zăpadă,
Să mă ţină-n plisc
Vulturul din pisc,
Nori tremurători
Să am la subţiori,
Stelele să-mi stea
Lângă tâmplă grea,
Să aud cum cade
Luna în cascade
Să aud cum curg
Brazii în amurg
Roua să mă spele
De rău şi de rele.
Şi de-atâta dor
Să visez că mor
Sus în munte, sus,
De lebede dus...


Tudor Arghezi - INCERTITUDINE


Mircea Micu - Dor de cai


Eu sunt copilul ce visează
În orice noapte numai cai.
Sălbatici nărăvaşi şi tineri
Trecând spre mine în alai.

Coamele lungi, electrizate,
Îmi lasă dâre pe obraz
Şi când nechează se-nfioară
Foşnind pădurile de brazi.

Aburul lor din nări brumate
Închipuie sub geam stafii.
Ei sunt uitarea amânată,
Sufletul foştilor copii.


Îi văd în beznă nopţii mele
Cu insomnii fără temei
Şi mi-e atât de dor de dânşii
Cum numai grecilor de Zei.


Mircea Micu - Dar nu-i nimeni


Şade mama şi veghează
Pe un scaun, lângă foc.
Şi oftând , rememorează
Viată ei fără noroc.

Cum se mai scrumiră anii,
Zilele cum s-au mai dus,
Însoţind în golul zării
Zborul berzelor de sus.

Stele strălucesc departe
Tremurând pe bolta vastă.
Prins de grea singurătate
Bate vişinu-n fereastră.

Se ridică iute mama
Şi deschide uşa larg
Dar nu-i nimeni.În fântână
Pică stele şi se sparg.


Mircea Micu - Confesiune


Mamă sunt mai puternic decât un melc,
Mai închis în mine decât Cartagina,
Mai nedescifrat ca Stella trilingvă...
Numai tu mă deschizi, uneori
Nutrind speranţa deşartă
C-am să fiu conversativ şi duios
Ca Nero înainte de-a aprinde Roma...

Altfel, e bine..sunt sănătos,
M-am subţiat până aproape de os
Şi m-am înrăit, şi-am devenit mai frumos.
Ştii că melcul în zori
Pe care-l picură roua din flori
Şi el se închide în sine
Pentru Vecime...


Mircea Micu - Ce-ai să faci ?


Morţii îi uităm mult prea uşor.
Ce-ai să faci iubito, dacă mor?

Ai să mă cam uiţi şi ai să mă plângi
Din pleoapa ochilor prelungi.

Ai să mă cam plângi cu rouă grea
Peste simpla groapă ce-oi avea.

Şi-ai să mi te plângi că-n general
M-am ţinut de crâşme şi scandal.

Ca Esenin, mai demult, cel blond,
Ultimul poet şi vagabond.

Morţii îi uităm mult prea uşor...
Ce-ai să faci, iubito, dacă mor?


Mircea Micu - Aud un clopot


Aud un clopot în Ardeal, departe,
Cum liniştea în două se desparte.

Bate prelung şi dangătul îi sună
Că şi cum cineva ar bate-n lună.

Eu îl ascult sunând ca pe-o uimire
Din milenara lui neadormire.

Prin aerul de zvon electrizat
Pare că-i un suspin îndepărtat.

E ca suspinul duşilor ţărani
Care-l tot trag de două mii de ani!

Nu pot să dorm şi-ascult tăcut şi pal
Cum bate lung un clopot în Ardeal...

Mircea Micu - Acasă, toamna


Nici nu mai simt, nici nu mai văd
Pădurea-i toată un prăpăd

Mestecenii cu presimţiri
Se zbat în vânt ca nişte miri

Peste grădini un fum ciudat
Stăruie greu ca un oftat.

Mama-ntr-un colţ zâmbeşte stins
Ca un cireş de ani învins.

Durerea nu pot să mi-o sting
Şi tac şi nu vorbesc nimic.

Înstrăinarea şi-a înfipt
În piept cuţitu-i de argint.

Dar ştiu că taina asta grea
O înţelege numai ea.

Nu-i mai simt, nici nu-i mai văd,
Pădurea toată-i un prăpăd...


Mircea Micu - Acasă


Aud zăpezi îndepărtând
Aroma frunzei fără nume
Acum, când tremură de vânt
Aripa berzelor prin lume.
Culori topite-n zări de var
Învaţă-n taină să dispară
Şi pentru veci pierdute-mi par
În strălucirea funerară.
Şi trec pe lângă mine nori
În alba lor devălmăşie,
Purtaţi pe aripi de condori
Spre locurile din pruncie.
Priveşte, mumă, astrul greu
Al nopţii ce iluminează
Cu raze reci, destinul meu
Suit în cerul de amiază.


Mircea Micu - Ascuns în pasăre


Eram în pasăre ascuns
Uns cu nesomn, de noapte uns
Şi în lumina diafană
Pierdeam încet câte o pană.
Ele cădeau în leneş dans
Purtându-şi jertfa în balans
Şi-mi era frig şi tot mai gol
stăteam pe un pustiu atol
Departe, poate lângă mare,
Lângă un ţărm albit de sare.
A început să ningă lin
Şi m-a acoperit puţin
Zăpada ca o mângâiere
Căzând din două emisfere.
Eram în pasăre ascuns
uns cu nesomn, de rouă uns
Şi am început încet să plâng
Din ochiul drept, din ochiul stâng.


Mircea Micu - A nins


A nins ca o nădejde târzie şi mă tem
De-ndepărtarea ta de-un blestem.

Ţi-aş scrie zilnic ca să ştii că sunt
Dar mâna mi-e de iarbă şi pământ.

M-aş duce să te văd şi nu m-am dus
Şi-mi port destinul trist precum Iisus.

Nu pot dormi şi-ascult cum de departe
Minutul scurt al vremii ne desparte.

Şi către zori, cu lacrima pupilei,
Topesc zăpezi cu primul glonţ al zilei.


Mircea Micu - Petru Anghel Fiul risipitor - parodie


Iertaţi-mă că am fugit de-acasă,
ca un cocor vâslind spre alte zări,
dar era cald şi nu-mi plăcea la coasă
fiind atras de alte întâmplări.
Regret acum, mi-e dor de iarba sfântă,
de seara-n care umblă vârcolaci.
Aş vrea-n livadă să mă iau la trântă
şi să mănânc plăcinte şi colaci.
Să pasc trei oi pe-un câmp uitat de lume,
să nu mai văd maşina 33.
M-am săturat s-aud aceleaşi glume
şi să fac curte-aceloraşi femei.
La ţară nu ai condică şi ore,
totul e clar şi blând şi bun şi cert,
nu vezi portari ce vor să te devore
că ai venit la şapte şi un sfert.
De-aş fi rămas sub zări imaculate
să sorb aroma toamnelor din vii,
eram mai gras, plesneam de sănătate
şi aş fi scris mai multe poezii

Mircea Micu - Petre Ghelmez Scrisoare improvizată - parodie


Aroma verii scade, se sinucid lalele,
La ora 5 e seară, la ora 8 târziu,
Răpus de-o grea tristeţe, iubita mea, îţi scriu
Pe nepăsarea unui caiet cu pătrăţele.
E linişte, se-aude în aerul pustiu
Cum trec corect cocorii sub razele de stele,
Un tren venind nostalgic în gară la Lehliu
Îşi arcuieşte trupul sub negre păsărele.
Ce să-ţi mai spun ? Miroase năprasnic Căpşunica,
Chiria am plătit-o şi nu mai sunt restant,
Cei de la Ascensorul tot n-au făcut nimica.
Când vine seara, luna-i un galben briliant.
Şi speriat de toamnă, să nu m-apucă frica,
Citesc cu voce tare din Ivasiuc şi Kant.

Mircea Micu - Ion Horea La cules de cucuruze - parodie


S-a făcut deodată toamna, pică frunza de durere,
cucuruzu-i copt de-acuma, copţi şi pomii cei cu mere;
şi dovleci ca nişte bombe, explodează pe tarlale,
de te nimereşte vreunul, vai de treburile tale!
Prunele brumate tare s-au făcut răchie bună,
care sună în butoaie şi, de-o bei, în cap îţi sună.
Mi-este poftă să dau iama lipăind prin cucuruze;
foşnetul acelor săbii proaspăt încă în auz e,
şi să duc coceni cu braţul, să-mi călesc muşchiulatura,
şi de-atâta oboseală să strig : ura! ura! ura!
iar când luna cade bleagă ca o mură în fântână,
să mă duc la primărie cu un cucuruz în mână.
Să zic : iată, domn primare, ce de boabe clasa-ntâia
are cucuruzul ăsta care-i galben ca lămâia,
dă-mi şi mie o parcelă s-o lucrez, să nu fiu trist,
în natura cea bogata, să mă bucur că exist.
- Fraţi ai mei din capitală, vă sfidez şi vă acuz,
dacă nu veniţi cu mine la cules de cucuruz!

Mircea Micu - Alexandru Andriţoiu Amintire din provincie - parodie


"Cu atenţie mărită
Orice fată se mărită"


Tu care-ai fost un porţelan de Saxa,
blând trandafir amirosind discret,
mi-ai zdruncinat cuvintelor sintaxa
şi-o parte din chenzina de poet.

Seara veneai în urbea solitară
unde creşteau arţari şi sicofanţi,
eram elev la şcoala militară
şi-aveam sfieli şi pantaloni bufanţi.

Erai frumoasă, văduvă, distinsă
şi-ntr-un amurg ce-agoniza în spume
deodată fără jenă mi-ai pretins să
fugim la naiba, amândoi, în lume.

Răpus de pielea cu miros de cetini,
de tremurul sprâncenelor de tuş,
am adunat un pol de pe la prieteni
şi-am luat bilete până la Beiuş.

Acolo însă, fire muierească,
tu ai sedus un doctor bătrâior.
La şcoală n-au mai vrut să mă primească
şi am rămas în sat agricultor.

De-atunci urăsc: nurliile vădane
şi ochii lor prăpăstioşi şi reci
oraşele cu B, calea ferată
şi doctorii trecuţi de 40.

Mircea Micu - Adrian Păunescu Cui ne laşi, Ană? - parodie


Vine un tren şi Ana Karenina
Dă să se-arunce musai către el.
Mecanicule, stop, fă stop maşina,
E măritată, are şi inel.

M-apropii, zic: ce-nseamnă asta, doamnă?
Vrei să ne laşi buimaci şi-ai nimănui,
Păi, gestul ăsta tragic, zău, înseamnă
În inima bărbăţilor un cui.

Nu face fapta asta colosală,
Nu vezi că nu mai ştim ce vrem şi cum.
Ascultă, se-aude-o vânzoleală
Mai e un tren, auzi-l, e pe drum.

Ne laşi orfani? Ce vom iubi de-acuma
Tu eşti fantoma Anelor prin veac
Picând pe noi cum poate numai bruma
Cade de zor pe umilul arac.

Nu vezi că dânsa n-are nici o formă
Locomotiva vreau să zic, e-un soi
De fierărie veche şi diformă
De parc-ar fi maşina 72.

O, Ana, Ana, Ana, Ana, Ana,
Gândeşte-te la soţul tău fidel
Care va bea otrava dintr-o cană
Şi disperaţi, vom bea în rând cu el.

Se uită Ana palidă şi tristă
Şi tremura ca frunza de copac.
Apoi îşi suflă nasul în batistă
Şi-ntreabă-ncet: Sunteţi cumva... burlac?
 

Mircea Micu - Nu am mai fost acasă demult


Nu am mai fost acasă demult
Mă gâtuie oraşul ca pe un miel fragil
Am uitat cum miroase busuiocul
Dar ochii mi-au rămas de copil

Strada îmi mitraliază auzul
Scrâşnetul tramvaiului mi se pare un tril
Vorbele-mi sunt gloanţe ascunse
Dar ochii mi-au rămas de copil.

Noaptea mă visez într-un lan de secară
Am deveni mai ursuz, mai abil
Nici nu mai ştiu deosebi mărul de pară
Dar ochii mi-au rămas de copil

Nu mi se mai arată nici mama în somn
Cu zâmbetul ei de înger umil
Dorm ca un vultur la pândă
Dar ochii mi-au rămas de copil

Mircea Micu - Mama


Îmi scrie mama "Ţi-am făcut mormânt,
că nu se ştie ce şi cum şi când,
tu chiar dacă te ţii în Bucureşti,
ştiu eu cât de străin şi singur eşti.
Are gărduţ de fier ce ne desparte,
dar fi-vom mai aproape după moarte,
e din beton să nu fii supărat,
dar toţi vecinii s-au asigurat.
Ţi-am pus compot de vişini şi gutui
şi dacă vrei să ţi-l trimit să-mi spui.
A venit toamna, vremea e ploioasă
şi nu ştiu dacă ai să poţi veni pe-acasă.
Să nu te culci târziu ştiu eu cum eşti
şi să te-mbraci mai gros să nu răceşti.
Noroc şi sănătate, dragul meu!
Mormântul de beton l-am plătit eu..."


Mircea Micu - Amintirea morilor de apă


Maşinăria morilor de apă,
Biserici părăsite de atei
O mai aud în somnul meu cum sapă
Şi încărunţesc de dorul ei.
Era aşa: o roată lenevită
De lună şi de lemnul ei încins
Pe care ochii astăzi o evită
Timpanul nu-i percepe ritmul stins.
Intram nedumerit şi mirosea
A lemn bătrân şi-a pulbere de grâu
Şi ca să nu mă vadă nimenea
Mă ascundeam în saci până la brâu.
Dantelării de roţi, jgheaburi sublime
Cu zgomot surd, ca zumzetul de stup
Şi morăriţa cu mişcări delfine
Insinuantă-n firavul meu trup.
Şi se intra aşa, pe nicăieri
Prin geamurile mici, ca nişte guri
De crapi bătrâni ce-au vrut să moară ieri
Şi-au invadat pâraiele-n păduri.
Din tot ce ştiu atât îmi mai răsare:
Zgomotul surd, dantelării rapace.
Şi morăriţa cu sfânta revărsare
A sânului ce-n clopot se preface.

Teodor Pâcă - Scurtă despărţire - recită Horaţiu Mălăele


Radu Stanca - Navigare necesse est


Încolăcit în mine
Ca iedera pe sârmă,
Străbat fără de cârmă
Pustietăţi marine.

Plutesc pe-ntinse locuri
Cu-o sete grea, amară,
Şi-aproape nu e seară
Pe ţărm să nu văd focuri.

Dar ţărmul e departe,
Şi-n larg mă-mpinge vântul.
Cât ai clipi, pământul
A dispărut în parte.

Abia se mai zăreşte
Un punct în depărtare,
Dar iar îmi reapare
Când vântul conteneşte.

Şi iar îmi e aproape
Când zorii stau să crape.
Dar vântul reîncepe
Sălbatic peste ape.

Şi iarăşi mă împinge
În mijlocul genunii.
Fecioarele furtunii
Mă joacă ca pe-o minge.

Şi uite-aşa, într-una,
Mă depărtez, m-apropiu
De ţărmul plin de opiu,
De portul cu arvuna…

Încolăcit în mine,
Ca iedera pe sârmă,
Caut peste tot o cârmă
Să ancorez cu bine.

Dar zbuciumul căutării
Se vede că-n zadar e,
Şi rătăcesc pe mare
La voia întâmplării…

Radu Stanca - Cupa


De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti
Nu cu săptămânile, cu anii.
Ca o cupă suptă în pierzanii
Dintr-o dată simţi că te goleşti.
Părul vechi cu care te-ai culcat
Seara, dimineaţa este altul.
Ai făcut pe negândinte saltul,
Singur nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat.
Totul a fost brusc, neprevăzut,
Cupa s-a ciocnit şi-acum e spartă.
Şi prin trupul tău, ca printr-o poartă,
Peste noapte doi s-au petrecut.
Doi drumeţi setoşi care-ar mai bea
Cupa ce stă-n ţăndări la o parte,
Unul vine repede din moarte,
Celălalt se-ndreaptă-ncet spre ea.
N-are nici un rost să-ţi mai sporeşti
Casa, acareturile, banii.
Nu cu săptămânile, cu anii,
De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti.

Grigore Vieru - Nu am, moarte, cu tine nimic,


Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

Tudor Arghezi - Jignire


Nepreţuind granitul, o, fecioară!
Din care-aş fi putut să ţi-l cioplesc,
Am căutat în lutul românesc
Trupul tău zvelt şi cu miros de ceară.

Am luat pământ sălbatic din pădure
Şi-am frământat cu mână de olar,
În parte, fiecare mădular,
Al finţei tale mici, de cremene uşure.

Zmălţându-ţi ochii, luai tipar verbina,
Drept pleoape, foi adânci de trandafiri,
Pentru sprâncene firele subţiri
De iarbă crudă ce-nţepau lumina.

Luai pildă pentru trunchi de la urcioare
Şi dacă-n sâni şi şold a-ntârziat
Mâna-mi aprinsă, eu sânt vinovat
Că n-am oprit statuia-n cingătoare

Şi c-am voit să simtă şi să umble
Şi să se-ndoie-n pipăitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine şi te umple.

Femeie scumpă şi ispită moale!
Povară-acum, când, vie, te-am pierdut,
De ce te zămislii atunci din lut
Şi nu-ţi lăsai pământul pentru oale?


Mircea Micu - Fantezie cu mama


Mamă, eu te-am visat trecând
Pe-un fir de nor, pe-un câmp de zare,
Firavu-ţi trup amestecând
Cu zbor de paseri călătoare.
Mamă, eu te-am strigat să stai,
Era un drum ciudat, de spume:
Unde plecai, de ce plecai?
Spre care început de lume?

Erai frumoasă şi aveai
Aripi de înger, albe, mamă,
Şi te strigam şi n-auzeai
Sau nu vroiai şi mi-era teamă.
Acele paseri argintii
Mi te duceau din vis, uşoare,
În zborul lor de veşnicii
Tăcute şi nepăsătoare.

Grigore Vieru - Mă rog de tine


Mă rog de tine, ploaie,
Când zbori către planete,
Stropeşte gura mamei
Şi-o apără de sete.

Mă rog de tine, codru,
Căci anii tăi tot fi-vor!
Cuprinde-i cald fiinţa
Şi-o apără de vifor.

Mă rog de tine, iarbă,
Mângâie-i talpa goală
Şi sarea grea din oase
Şi-o apără de boală.

Mă rog de tine, munte,
Cât zboru-o să mă poarte
Sărută ochii mamei
Şi-i apără de moarte.

Grigore Vieru - Făptura mamei


Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ.
În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.


Alexandru Macedonski - Film documentar - "Mărturie", de Lungu Cosmin...


Nichita Stănescu - Dezîmblânzirea


De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem
Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino tu fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
Pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme.

Nichita Stănescu - Respirări


Ce poftă de viaţa mea avea
ceea ce nu era
Ce poftă de nu era, avea
ceea ce nu, nu era Umbră lumina-mi părea, -
iar muntele în zbor că zbura
A, nu-mi mai era A.
Era, nu-mi mai era.

Nichita Stănescu - Dezîmblânzirea (recită Horaţiu Mălăele) - Video


Radu Stanca - Arhimede si soldatul - recită Florian Pittiş - Video