Benjamin Fundoianu - Rugă simplă

O, ploaia primăverii care-a căzut din timp!
lasă să-mi spăl în tine picioarele desculţe,
lasă să-mi spăl în tine sufletul meu desculţ!

O, ploaia răcoroasă care-a căzut din timp!
am întâlnit-o-n drumuri, oblică, pe moşie,
cu stropii grei de soare ca boabele din spicuri.
Oameni — sau poate-amurgul — în linişte ara
ţelina, spintecată la nesfârşit, fugea,
şi boii lingeau ploaia din cer, în arătură.
Ploaie, spală pământul de baliga cuminte,
cruţă pământul, ploaie, de uraganul rău,
bun, în deşertul mării, setoşilor de umblet,
umflă sămânţa bine şi fă-o să plesnească;
sămânţa de lucernă, de popuşoi, de orz,
orz pentru cai, lucernă la vaci şi popuşoiul
fă-l, ploaie, pentru oameni cari te aşteaptă-n tindă,
cu porci uscaţi de-amiază, cu vişini, cu pustiu
şi cu neveste-n care ţipă copiii surzi.
Şi pune frunze-n vişini: ca să se urce-omida,
fă grâul: să nu moară guzganii de pământ,
şi sălcii: să se poată bivolii scărpina.
Lasă-n ocol să fete vacile roşcovane,
lasă să se iubească, din spate, prin ogrăzi,
scurţi şi cu botul umed, cânii de vânătoare.
Lasă să se reverse podgoriile lumii!
Fă să se coacă via şi dă-ne vinul nou,
ce osteneşte capul şi limpezeşte trupul.
Iar mie, dă-mi femeia pământului tău negru,
albă ca şi lumina pământului tău negru,
bună ca şi nutreţul pământului tău negru.
Şi-n urmă, prăbuşeşte-mi lumina din văzduh,
îngroapă-mă sub toată lumina din văzduh,
agheazmă blestemată, ploaie de primăvară.

licenta

licenta

licenta

Virgil Mazilescu - Cineva pe lume are nevoie de mine

cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea dacă ai nevoie de mine
o dragostea mea dacă ai nevoie de mine
gîndeşte-te la mine
în spaţiul cel mai umilit
te-am sărutat eu mortul
fiecare să-şi ascundă bine îngerul
în buzunar
ca la bîlci ca la
cinematograful mut
poate zborul va ţîşni printre zdrenţe şi urechi
eh ce să-i faci vom fi un biet simbol
şi unghiul dintre toate imposibil
te-am sărutat eu mortul

VERSURI, 1968

Virgil Mazilescu - Dormi dragostea mea

plînsul în oraş: mîini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea – şi
încă o noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor (respiraţia
cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă)
şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cîntece: o cheie pe buze
oho şi pe trădare. dulce strigăt. sarea depusă la porţi. spera să se
joace mai frumos (cavalerul în depozite mari de sînge)
tu dormi dragostea mea. sînt singur am inventat poezia şi nu mai
am inimă

 FRAGMENTE DIN REGIUNEA DE ODINIOARĂ, 1970

Virgil Mazilescu - Poetul i se destăinuie lui guillaume (într-o scrisoare)

am văzut şi eu ciori pe acoperişul bisericii o guillaume
se încălzeau cu aripile desfăcute la soare
ciorile din emblemă ciorile din embemă
sub fereastra mea echilibru scîrbos – universal – negru
nici că mai poţi
să murmuri ceva să îngaimi o silabă guillaume
„şi liliacul e în plină expansiune privighetoarea cîntă”
pentru drumul despre care ştii totul mi-am reparat cu
grijă încălţămintea
n-a văzut numai kavafis n-a văzut numai eminescu
„mă copilul meu mă străinul meu mă
unde te duci tu mă”

 GUILLAUME POETUL ŞI ADMINISTRATORUL, 1983

Virgil Mazilescu - Patru fără un sfert

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
şi gîndul cît un pui de şoarece mic mic şi negru
şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
cînd plouă – te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu era prea departe de mormînt
nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare

 (Opera poetică – Postume)

Virgil Mazilescu - Prefaţă

şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din adâncul pământurilor sterpe - curajul şi puterea (omenească) s-au topit ca aburul
şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că probabil voi muri cutremurându-mă (ceea ce de altfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu pot spune
îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din clipa de faţă. o sucesc o mângăi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură

din "Va fi linişte, va fi seară" (1979)

Ion Pillat - ROMANȚĂ

Ți-am dat un trandafir, jucând
L-ai aruncat în mare
Și valurile mi l-au luat
În larga inserare.
S-a dus și nimeni nu mai știe
De-un trandafir ce moare.

Ți-am dat și inima-ntr-o zi,
O zi de sărbătoare.
Râzând, ai prins-o,te-ai jucat
Cu ea, cu nepăsare.
Te-ai dus și nimeni nu mai știe
De inima-mi ce moare!

Radu Gyr - Scrisori nescrise

Viata noastră-ascunde-adese
într-un colț de paradis
scrisori ce nu ne-au fost trimese
de-o mâna care nu ne-a scris.


Nu știm pe foi ce-am vrea sa fie,
ce cânt de dragoste nescris,
dar mâna care nu ne scrie
o legănam mereu în vis.

Și frazele ce n-au să vină
în așteptări mai scumpe ni-s,
iar umbra ce n-a dat lumină
în piept ni-i floare de cais.

Și-așa cum stam în uși deschise
pândim cu-n dor nicicând ucis
scrisori ce nu ne-au fost trimise
de-o mâna care nu ne-a scris.

Radu Gyr - Denie

Si primavara parca era alta,
curgea si luna altfel pe zaplaz . . .
Pe-atunci nu ne cioplise-n stanci cu dalta
mesterul timp, nici frunte, nici obraz.

N-aveam taiate-n cremene nici fata,
nici lacrima, nici frunza cu cununi.
Mai mirosea a zmeura si viata
si inimile noastre a capsuni.

Pe-atunci purta si vantul flori in chica
si cantecul pe frunte, prour nou,
si-n fiecare cuib de randunica
pui de heruvi tasneau din orice ou.

Cazand din cer ori coborand din luna,
ne asteptau caisii in pridvor ;
mergeam cu ei la denii, impreuna,
si ne-nchinam ca ramurile lor.

Iisus venea cu roua in potire,
priveam adanc in ochii Lui adanci,
si inviam in orice rastignire,
cand suradeam pe crucile de-atunci . . .